La trecerea dintre anotimpuri, despre schimbare

Dacă la sfârşitul citirii acestui text ai simţi că eşti pe deplin informat cu tot ce aveai nevoie să ştii – în ce domeniu din viaţa ta ai schimba ceva?

Sau, mai bine, decât să aştepţi până la sfârşitul acestui text - ce ai fi dispus să schimbi în ceea ce faci chiar acum? Ştiu, eşti în faţa unui calculator şi citeşti, ce ar fi de schimbat? Şi totuşi. Ce ai putea schimba chiar acum?

Nu este o glumă şi nici o replică dramatică. În viaţa mea acesta este un fapt - marile schimbări şi rezultatele extraordinare (indiferent că e vorba de business sau viaţa mea personală) nu se întâmplă peste noapte, ci prin paşi mici, consecvenţi, începând acum. Şi continuând, cu răbdare, învăţând în permanenţă din tot ce trăiesc, ascultând cu atenţie la mediul din jur, la impactul schimbărilor mele...şi continuând tot aşa.

Când vrem să obţinem ceva ce nu e prezent în viaţa noastră, este important să ne oprim din ceea ce am făcut până atunci în acel domeniu şi să schimbăm ceva. Einstein a zis-o mai simplu: să faci mereu acelaşi lucru şi să aştepţi alt rezultat este definiţia nebuniei.

Coaching-ul ar putea să-ţi fie de ajutor dacă eşti gata să treci la acţiune, pentru că te provoacă să schimbi ceea ce faci în mod habitual, să chestionezi ceea ce ştii, să explorezi opţiuni şi perspective noi, pe care le găseşti tot tu, în interiorul tău. În spaţiul tăcut, transparent, al unei sesiuni de coaching, nu eşti decât tu, faţă în faţă cu potenţialul tău. Tu şi un posibil nou drum.

Nu e greu să ieşi din vechile obiceiuri care nu-ţi sunt utile. Când îţi devine foarte clar unde vrei să ajungi, noul drum devine irezistibil. Claritatea creează energie - nu o să fie nevoie nici să te motivezi, nici să faci eforturi, nici să oferi justificări ca să porneşti pe o nouă cale.

Acum, la trecerea către primăvară, ce schimbare te pregăteşti să faci?

Cu drag,
Casandra